unele lucruri nu cer anestezie
să privești de la etajul 9 spre punctul fix
orizontul cu o treaptă mai sus
decât ai putea îndura
fie și așa suspendat între ultimele cuvinte
femeia ta a obosit
și-a adunat cearcănele
din toate (ne)dorințele
sunt colecționara durerilor
umple buzunarul și pleacă
rămân cu bucata mea de drum
amestecul de praf și frunze
se pictează mai ușor
în griuri scurse prin vene
aici iubirea are gustul ploii de martie
infiltrată în craterele absenței
apa și-a format delte
păsări albe vin să se adape din mine
plescăitul lor îmi trezește muzele
le scrijelesc piepturile
cu un poem nocturn
despre abandon pot scrie cu litere mari
totuși n-ar schimba nimic
busola se zbate încă pe malul stâng.