Din adâncul codrilor,aprinse,
Unde luna-și țese raza lină,
Șopotesc prin noapte și suspină
Dor, tristețe, jale-n brațe prinse.

Dorul zburdă însă peste culmi,
Trimițând în piepturi lungi oftaturi,
Răsucind puterea printre ulmi,
Prin unghere-ascunse și prin paturi.

Vin odor și-mi mângâie dorul,
Veghează în umbră de cetini,
Să zburde în voie și liber amorul
Legându-i pe cei ce-s prieteni.

Lasă tristețea în umbra pădurii,
Alung-o departe, în codrii,
Dă tu frâu liber în om fericirii
Uitând de deșartele chinuri.

Iar jalea cu brațul s-o legeni
Să-și schimbe în zâmbet amarul.
De-ți fi prin viață frați gemeni,
Cu voi fi-va veșnic calvarul.