Mi-am învățat visele să călărească norii,
Vin seara și pleacă când se ivesc zorii.
Ziua și-o petrec la capăt de lume,
De-aș avea putere le-aș călca pe urme.

De ce râzi iubire ,așa-mi faci și tu,
Vii și stai o noapte ,dar a doua nu.
Ai ales alt drum ,placat cu diamante,
Însă a mea iubire-i mai scumpă decât toate.

Unde sunt acum ,cine le privește ?
De-or fi printre munți ,șoimul le păzește,
De sunt peste mări ,briza lin le poartă ,
Și-ntr-o bună zi ,iar vor bate-n poartă.
Eu le voi deschide de voi fi acasă,
Însă până atunci ,stau și aștept într-una
Gânditor la ele ,gânditor ca luna.

Buzele-mi sunt goale ,nu mai pot vorbi,
Sufletu-mi se zbate ,nu-l mai pot opri,
Iar în depărtare clopotul răsună,
De se adună norii ,iar va fi furtună.