Din ochii ei zburau păsări fără aripi,
flautul își tremura sunetele în trup,
sub pași cineva tăia umbra în bucăți.

În surâsul misterios verbele se încurcau
și nu se mai conjuga niciunul la un timp oarecare.
Toți se îngânau făcându-și semne
pe care nu le înțelegeau decât pe frânturi,
de se încurcau reciproc în vorbe.
Cuvintele alunecau printre rânduri
ca o barcă care lua încet apă,
țărmul se îndepărta și nu se mai vedea de teamă.
Ceața pășea scămoșată peste oraș,
străzile sufereau de o singurătate ruginită.

Cineva de după o poartă privea înainte și înapoi
și nu venea nimeni,
nici măcar o mașină de strâns gunoi.
În fiecare noapte întunericul intra în cârciumi,
băutorii se cinsteau cu înjurături zgomotoase,
ea aștepta acasă damful acela înțepător
cu gânduri de răzbunare pe soartă,
dar n-a mai venit nimeni.
a strâns întâmplarea între dinți
și a plecat să-l caute
murise.