În nedefinitul orizont al întrebărilor,
Pe creasta luminată a principiilor,
Se precipită noi nedumeriri ce par a fi blindate
de steaua rațiunii pământene,
de imboldul singuratic al dorinței frământate;
Omenirea, într-o stare de inerție tot mai latentă
se consumă, într-un farmec amăgitor:

Chibzuință!.. Unde poți fi tu oare? ...


Pentru ce ne zbatem noi atât, sudați în griji vremelnice,
Lupta aceasta sunet nu are și nici măcar suspin, oricât de rece.
Odată ce s-a schimbat macazul, de greșim,
se suprapun dorințe salvatoare, nu pe creasta cea înaltă
ci pe linia unui orizont închis, legat, sclintit drept cerc.
O fi atât de greu să ne eliberăm, țintind spre cer?
Nu săgeata, ci privirea să o îndreptăm căci..

Suflete!.. Un înger nu va rămâne niciodată stingher...


O picătură de ploaie ce cade în oceanul vast,
Îl cuprinde-n întregime, spre mirarea tuturor.
Căci aceasta-n drum spre ape, spre inevitabilul contact,
înțelege că nu e nimic altceva decât .. același ocean, plutitor în aer.
Așa și noi, cu privirea inimii cuprinzând mărețul cer,
să-nțelegem zborul ei, izbitor de lin și de neîngândurat, ce trece..
ce trece dincolo de vestita creastă luminată.

Înțelepciune! .. Străpunge odată bariera crestei și du-mă la nori! ...


Iubire! .. Te-am găsit pictată-n nori, privită printr-un ocean,

Nu te consumi, nu provoci miraje grație purității tale..
Eu, antrenându-mă-n găsirea altui mister ce-ți aparține,
de imboldul unic al dorinței tale frământate,
de steaua rațiunii iubirii înfruptate,
Se înalță noi certitudini ce nu pot fi destrămate,
pe bolta cerească a căutărilor,
În nedefinitul orizont al răspunsurilor...