nu știu exact de ce, dar

aș mai fi stat neînsuflețit. pământul e singurul loc în care lăcomia speciei
te lasă cu adevărat rece. poți dormi fără să îți pese că văzduhul uscatul și
apa sunt dominate de prădători. desigur mai există crescătoriile cu celule
individuale. aici visătorii sunt operați pe viu. extrasul este impregnat de
culori țipătoare. apoi cu el sunt zugrăviți tavanul și pereții. nici măcar nu
poți să sufli în lumânări.

și armele! daaa armele…
albe
de foc
sau nebănuite.

te trezești când se stinge lumina. zilnic pereții sunt transformați în ecrane
de proiecție. te vezi măturând străzi spălând veceuri mașini farfurii. vezi
copii necunoscuți spunându-ți tată și cheltuindu-ți zilele-muncă în avans.
gândești la tine ca la un cal de curse pe care te-ai încăpățânat să pariezi.
n-a câștigat niciodată. în prima cursă în care a ieșit primul din turnantă
cade și-și privește potcoavele.

dar asta durează puțin. imediat apar supraveghetorii. îi scot cuiele pe loc.
recuperează harnașamentul.

treaba e terminată de ciori și de câini.

rămân doar culori țipătoare care la prima ploaie se șterg