Fiecare cuvânt pus unde trebuie
mângâie freamătul inimii
chiar și când suferința sapă adânc.
Uitarea ne îmblânzește durerea,
vom trăi mai departe-n culorile timpului
așezat pe umerii tot mai apăsați.

Deși orizontul se apropie
ochii devin tot mai orbi
și întunericul înghite distanța.
Cine să oprească această evoluția predeterminată?
Noi îmbogățim fiecare clipă
cu lumina înțelegerii și acceptării.

Știu nimeni nu oprește timpul
dar îl va prelungi în suflet și trup,
teama fuge de noi,
ne umplem cu liniștea veșniciei
ori poate a învierii.