cei care îngrijeau grădina mânăstirii
au lăsat copacii uscați
după voia celui de sus ~
nu mai erau mere crețești
doar câteva cuiburi goale se lepădau de umbră
pe drumul drept din mijloc

de parcă lumea pe jumătate paralizată se ridica
cu toată puterea rămasă în capul oaselor ~
restul grădinii legase rod

fusese greu să urc treptele
în genunchi
dar ca un bun creștin ~
cum să le cobor doamne
tot la fel