o zi în care mi-e limpede și indiferent
că sunt la fel cu ceilalți mulți
poeți care pretind de-a lungul și de-a latul hârtiei
că ei nu sunt Isus Hristos

desigur că niciunul nu are urechile răstignite
peste cor de îngeri
sunt doar oameni simpli uneori surzi sau orbi
care rup din pâinea uscată fără s-o înmulțească
fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere

îmbrăcați în uniforme strânse pe trup
ei spală rănile pun bandaje curate peste
zâmbetul mamei ochii îndrăgostiților brațele morților
printre cele știute pe pământ
niciunul nu învie și nici nu se înalță

o zi în care la încheietura mâinii
mi s-a deschis o venă prin care trece iubirea dezoxigenată
albastră ca o floare bătută cu ciocanul
în leagănul în care am dormit