domol calc
să nu-mi strivească tălpile vreo piatră
indiferent cât de mică ar fi ea
oricare dintre ele
e un posibil mesager
către sticlele prăfuite
ale unei ferestre sfânte...
apa trupului clipocind
își trece palma
peste creștetul acelei stânci singuratice
în timp ce încep toți copacii săi dezgoliți
să latre în cor privind în toate direcțiile..