un ocean în care nu mai încape
nimic, un chirurg care să ne taie brațele ca și cum am fi rechini
cu dinți ascuțiți. așteptăm tehnica fotografică
ce o să ne facă la fel de frumoși
precum manechinele din vitrinele marks & spencer,
în timp ce

/
rămânem trupuri în
hipotermie plutind. nu, nimeni nu o să ne recunoască
moliciunea pieli în iarna decadentă care tocmai se naște. o lume în care
tot ce a putut a fost eliminat/ aruncat / în ape tulburi ,
ca în fiecare film
despre iarnă/ extrădare / exiluri / cer neschimbat cu stele
de sute de mii de ani/ apoi inducerea comelor / sinestezie/ delir
controlat .

și ca să fie totul mai clar/ pentru cei ce vor veni
mai târziu, cineva ne filmează.
printre carcase goale de metal,
vapoare naufragiate și părăsite, pe noi,
frumoși și blestemați, căutandu-ne unii pe alții.
cu brațele acestea de plastic, cu torsuri
înțepenite în care nimeni nu trebuie
să știe că ne mai bat
inimile senine și blânde.