atâta căldură copleșește acum pământul
încât și furnicile regine ies din crăpături
doar ele știindu-și nevoile momentului

îmi răcoresc sudoarea cu jetul dușului
rece de-mi vine să rostesc de bine acum
fructele se coc rapid ca puii sub cloșcă

îmi scarpin pielea mușcată la-ntâmplare
de culoarea mușcatelor din fereastra bunicii
sunt petele izvorâte ca urmare a faptului

pe jos
pe pereți
pe tavan

ochii mei întrebători
găsesc numai întrebări
fără răspunsuri

împrospătez năduful camerei
cu preșurile îmbăiate-n cadă
fără să le storc măcar un pic

pe masă-n fața mea
credința lumânării niciodată aprinsă
cade în erezie într-o curbă de
180°

sunt blocat
nici nu știu la ce
să-mi mai îndrept gândirea

voi știți?