Lumina e aprinsă în odaie,
Stau umbre adormite peste grinzi
Și într-un colț , tăcută , tu bunico
În gânduri prea albastre te perinzi!

Așa cu dor tu mâinile dibace
Pe degete bătrâne ți le frângi,
Stropești cu lacrimi straiele sărace
Și nu aude nimeni că tu plângi!

Te regăsești in pozele din casă
Ce stau bătute-n cuie prin pereți,
Ți-aduci aminte când erai frumoasă
Și-i mângâiai cu zâmbet pe băieți.

Iar vorba ta ușoară și duioasă
Ce pe nepoți îi adormea-n povești
E stinsă și e liniște în casă
Căci doar în poze poți să-i mai privești!

Pe tâmpla caldă și albită-n vreme
Cad gânduri negre de pe necuprins
Căci moartea vine totuși prea devreme
Când focul viu din ochiul tău e stins!

O umbră te trezește din visare
Și ți se pare că îți bate-n geam
Dar este doar o clipă de uitare
Sau vântul ce se joacă pe un ram!

E noapte , e târziu pe lumea toată
Și nu mai ai puterea să mai stai
Rămân in drum privind ultima dată
Cum pleci în noțiunea ta de rai!