biet duh de pripas
te-am istovit burdușindu-te cu optimism-surogat
cu eretice și neterminate rugăciuni și ocări
în aburul alcoolurilor ieftine, distilând
sudoarea clipelor încrâncenării, să răzbesc cumva în viață
au făcut bătături călcâiele tale, Suflete,
tot fugărindu-te printre secrețiile buimacei alcătuiri
te-am purtat fără nicio precauție
ca pe o salopetă, ca pe un bocanc cu bombeu metalic, pe șantiere-mamut
ca pe o uniformă militară pe frontul războaielor
pe care le-am pierdut unul câte unul
am tras de tine ca de-o târfă iar acum
îți pretind să-mi șoptești suave, idioate lirisme pe care să le aștern pe hârtii
care vor sfârși îngălbenindu-se fără să fie vreodată citite -
a mai rămas să-ți impun să mi te adresezi cu dumneavoastră -
cum nu prea m-am priceput ce să fac cu tine, să te retrocedez ar fi
un ultim gest de dreptate, dar
fără tine voi ajunge precis un erou
primul care umblă așa de singur prin lume încât
împrăștie dezolări și reinvetează sahare, îndemnând lumea la nesupunere
ai putea să mă vomiți ca pe o mâncare alterată, sau preaplinul de vin prost
și nu o faci
nici nu ceri armistiții, înseamnă că ești mai rău ca mine
dă-te vieții de stricat ce ești
fă-ți damblaua și consumă totul
până la ultimul strop de amar, de cucută, sau miere contrafăcută
oricum pe celălalt Sine lopețile-l astupă, tu și eu, cel care scrie, mai avem o scăpare
umblă vorba că ne vor da zeii înapoi ca pe păpuși mecanice
să îndurăm iarăși vieți de pripas printre aceleași erori de milenii