Un heruvim
umblă desculț și gol
pe prundul
prin care circulă sufletul lichid
o emoție violentă și mimetică
ia forma unei pietre ascuțite
care înțeapă în talpă heruvimul
substanța care se scurge
însuflețește pietrele
pe cele mici
le transformă în fluturi
pe cele mari
le prefac în îngeri

Peste îngeri și fluturi
cade o ploaie torențială
îngerii se adăpostesc
sub acoperișul zilei
cu tablă ondulată galbenă de lumină
și așteaptă noaptea
pentru a zbura nevăzuți înspre divin
greșesc direcția de zbor
și ajung în infern
fluturii se adăpostesc
pe partea nevăzută a florilor
tija unei flori
asemenea unei lănci
străpunge fluturele
cel mai aproape de mine.

***

Nimicul se micșorează
până devine punct
pus la sfârșitul frazei
maiestuoase a vieții
pus la sfârșitul începutului
pus la sfârșitul suferinței
pus la sfârșitul lumii în declin
impregnate cu pubele
în care stau grămadă aruncate
poeziile mucegăite
cu versuri putrede
și cuvinte supurânde

O zi suferind de inaniție
cu eriteme de secunde moarte
cu timpul presat
între două pagini alăturate de non-iubire
o sculptăm
din marmura creației
sub forma unei statui
ce are pe față o umbră
și pe pleoape un fluture
o depunem într-o zi nouă
mai înaltă, mai tolerantă, inedită
încălecată pe noapte aleargă
într-o cavalcadă
ce se oprește la marginea
unei alte zile.