iubito nu mai ai nimic
doar câteva lambouri din piele
ce atârnă în gol
de la ultimul sentiment carbonizat
pompierii au ajuns târziu
să stingă literele de birjar

uneori trec pe cărări albe
îmi cârpesc cu pielea ta papionul din cuvinte
arunc piatra pe ultimul pătrat din șotron
și sar strâmb cu bastonul naivilor
vezi
sunt așa frumos în oglinda mea narcisia
tu fâlfâi doar
umbră subțire de muză

mă prefac lacrimă
pictez stări de poet curcubeu adulat
sculptez infinitul din păpădii
și strig cât pot să aplaude ultimul rând
sunt buni
doar ei au rămas
apoi strivesc scaunele pe care au stat
să nu-mi recunoască masca de visător mitoman
.....................
e 3000 se pare
scena tușește se rotește doare
și premiul nobel l-a înhățat un cuc fără veleități
care ciripește adevărat cum omul - mama lui de prost
mai ești
sunt atât de trist
în pielea ta strâmtă iubito

11 iulie 2014