Dacă mă citești ca pe o părere de rău
pe care nu mai poți s-o povestești adevărat,
ca pe o acvilă care moare în aer,
ca pe o sârmă cu rufe și cârlige înghețate dacă mă citești,

ne apropiem de.

Așa cum carnea noastră largă, vișinie,
apropia golul de gol,
larva de cutremur,
haosul perfect de ordinea haotică,
așa cum mă apropiam de tine în singura mea piele,
cum intram în tine sunet roșu, asteroid molatec,
cu buchetul de oameni care va ucide,
așa cum îți sculptam căprioare de gheață între coapse,
așa ne apropiem de.

Dar cinstiți de-am fi ca gerul între pietre,
am râde îngropându-ne copilul de pe alți părinți,
ne-am rechema chimicalele ca pe câini, cinstiți de-am fi,
sufletul,
ca o pungă de pufarine,
ni s-ar înfășura pe gât,
și galben, și mov, și verde pe ochi ni s-ar înfășura,
limba,
omidă dulce,
ar zbura în jos aprins, în stângă aprinsă,
ar zbura ca ora uitată pe stinsele gări,
prin râma din peștele stins ar zbura,
cinstiți de-am fi ca fresca din incendii,
din palma ta împăturită la margini,
cu buzele de fier rotund și cifre schimbătoare,
mi-aș spulbera cenușa în pieptul altei tine,
în pieptul altui mine,
în tot ce n-am putut ne-aș spulbera.

Cinstiți de-am fi, cinstiți de-am fi,
nici n-am mai fi.