să facem un cântec în doi eu și tu
în care buzele strânse nerostite reproșuri închid definitiv
mâinile să se oprească în aer convinse deja
c-ar putea să sugrume mereu mai iute decât îmbrățișa
îndoite de prea puțini Da și mult prea mulți Nu
și din ochi să ne acordăm pe măsura unui miracol tardiv

să facem noi doi eu și cu tine un dans
în care trupurile se depărtează și nu se întorc
ne uită aici doi orfani de cosmici părinți
sau tălpile să prindă rădăcini tot mai adânci
convinse că pot călca mai degrabă și chiar în avans
grumazuri decât să suporte poveri botezate ironic noroc

să facem noi doi tu și un eu din ce în ce mai precar
un poem un tablou un arc de triumf sau măcar o statuie
lehamitei nepotrivirii din lucruri de zei și din ani
pe-un sărut final să vindem Pământul și grămada inutilă de bani
să ardem de tot acest fost Noi ipocrit infatuat și bizar
și să urcăm ca un fum în ochii Domnului care nu e