ziua începe încet
ca un hoț ce stă cuminte înainte de a fura
lumina se urnește în mine ca o babă
nimic nu mișcă sub încremenirea zorilor
ce se coc așa ca aluatul de cozonac în covata cu noduri

tălpile sărută pământul de la poartă
sticla cu lapte așteaptă cuminte în același loc
ca un regret rămas mereu acolo
și dimineața se aruncă atunci ca o nebună în brațele mele

o primesc cu ochii umezi de unduirea duzilor
chiar când bat clopotele la biserică
da, ziua începe încet și uit că fără tine
aluatul crește încă în covata cu noduri