Poate era un tânăr de la țară curățel
care se sfiește să-i admită bătrânului tată
că nu crede în Dumnezeu
și că ajunge prea târziu la pacient câteodată
cu piele aspră și carnea teioasă
cu torsul bronzat pe jumătate, de la sapă
brusc am vrut să dispară toți pasagerii
să stau lângă salopeta lui de serviciu roșie
ca un led, ca o stea căzătoare
iar când am obosit de zburat
să mă ducă la parinți, în sat, acasă
în așternuturile camerei din față
unde nu a mai dus nici o fată de oraș ca mine
așa
sofisticată
doar că autobuzul era plin, eu
prea măritată