se aude un cântec de buha
în timp ce ne târâm oasele pe aleile pierdute
sub frunzele copacilor
se ascund adolescenții îndrăgostiți
cremenea din ochii lor se aprinde intermitent
de noi a trecut copilăria
parcă prea repede

se-ntunecă
nu mai rămâne țipenie de om
doar cerșătorul orb
duhoarea pământului o duce cu el
gândul lui a uitat să-și rotească cheia
în Dumnezeu

din noi rămâne
numai însingurare
rouă purtată de fluturi
în spatele gardului de sârmă ghimpată