doar te întrebam:
vrei să urcăm un munte care atât de multe îndoieli a avut că a devenit șes,
să așteptăm să înflorească lebedele, direct din aripi,
să ascultăm cum se dilată noaptea, precum scorburile, când vine octombrie,
să numărăm invers,
cât se poate de tare,
ca de sfârșitul lumii

urmează
să călărim o cometă,
să forăm în structura ei de gheață și praf,
acolo ne-am ascuns gândurile bune, gândurile rele,
tot ce știam despre ceilalți,
să fim copleșiți precum condamnații la moarte, înainte de ultimul fum,
ten, nine, eight,
ne calculăm ridurile pe care le mai avem de trăit,
doar te întrebam,
vrei să vezi cum flutură îndoielile pe oameni
ca steagurile puse peste cetăți deja cucerite,
cum visează pupa la aripi,
cum ciungii își caută mâinile pentru a putea străpunge lumina,
cum zorii devorează visul
din care-ai fugit

doar te întrebam

eu sunt tot aici și stau cu palmele rezemate în cer,
am câte un periscop în fiecare deget și mă pot uita
în interiorul tău de biserică pe unde-au năvălit
barbarii