Ca și cum pașii m-ar purta încet spre cerul unde diminețile lipsesc e numai ziuă
uneori e și noapte și atunci e frig sângele îngheață asistentele nu mai trec printre paturi
stau atârnate pe umerașele aliniate corect de-a lungul zidurilor sau împăturite cu grijă pe rafturi
iar noi nemișcați legați de perfuzii ne holbăm la întunericul ce ne intră în suflet pe sub unghii
se spune că pe aici drumurile sunt zidite cu buze de fecioare ce nu au cunoscut sărutul
nu am întâlnit încă focul știu picioarele mele sunt din piatră cioplită lipsite de amintirea pârjolului
încă nu sunt în moarte m-am ridicat și umblu în cer printre aripile purtate odată de îngerii mov și pufoși
despre morți am auzit că sunt ferecați în umbrele ucigașilor de vrăbii iar umbrele grele îi țin țintuiți sub pământ printre pietre.

Cineva mi-a povestit cum împletea limbile clopotelor iar din toacă făcea bețișoare
ca popii să nu mai sune în cer morții noștri iar ei să mai stea printre noi să se bucure și ei în sfârșit de viață
acum e legat strâns de pat cu funii groase și odată pe zi e dus în baie și spălat cu furtunul și mopul.

Am început să-mi placă de mine ori de câte ori mă privesc în oglindă și mă bucur că am ochi să mă văd și gură
să strig cât pot de tare că uite mai exist că nu am devenit umbră sau un dosar cu număr
stau ceasuri întregi și mă privesc printre rânduri și nu mă înțeleg.

O furtună cumplită trosnește în cer
vezi degetele mov picioarele purpurii și păienjenii milioanele de păienjeni alergând înnebuniți
în crăpături sub varul scorojit în privirile bolnavilor de sub pături?