Avionul coboară
devreme ca viața-n septembrie.
Copilul de ieri privește țara
în formă de suflet.
Dinspre îngeri se deschid ferestre
pentru adus clipele înapoi.
Unele dor atât cât să desfrunzească viața
și să șteargă rugina din toamne.
Cobor acolo unde
nu s-au mai întâmplat deloc anotimpuri pentru mine,
unde ceasornicul e întors cu zbor de îngeri
și timpul stă la coadă pentru un vis frumos.
Un plânset se-nfruptă din trupul meu.
Mi-e teamă că o să-mi apară pe răni
pistrui însângerați,
că o să-mi dezbrace versul și plecarea în lume.
Semăn tot mai mult cu mările turbate-n adorare.
Îmbrac genunchii desculți cu așteptarea căușului
și prind orizontul greu între tâmple.
Doamne, așează-te în trupul meu
și debranșează-mi tăcerile toate,
înflorește-mi pomi peste suflet.
Primește-mă aici
unde nu se rănește nici un pescăruș în zbor,
unde teii sunt întotdeauna grei de floare
și nu faci niciodată cearcăne la suflet
pentru că aici viața începe să doară frumos.