gândul tău mă liniștește
mă așază în mine
acolo în matca mea
la locul cel mai potrivit
așa cum mâna înțeleaptă rostuiește
cartea în raft
să nu se rătăcească

păsarea ta de mine
zguduie toate incertitudinile mele
și-mi înfrumusețează chipul
așa cum ploaia căzută
pe trupul deșert al pământului
îl fecundează
și-l redă tânăr lui însuși

mâna ta ridicată în aer
la orizont căutându-mă pe mine
mă îndeamnă să nu zăbovesc
în iluzii deșarte
să fiu eu însămi

vocea ta adună în mine
furtuni domesticite
drumuri regăsite
un mâine care nu uită să vină



astfel cuvintele mele vor ști
să nu se rostească în van
ci purtând în ele
toată desfătarea binefăcătoare
de la începuturi

cu tine singurătatea
devine o poveste de mult uitată
o pasăre fără aripi
un copac fără rădăcini
un cântec fără armonie
o iubire fără el și ea

tocmai de-aceea eu nu pot să te pierd