Nu pot să mai amân
ochii tăi de gheață
ce se topesc în mine,
lumini pe ape.

Inima izvor de purpură
iese înafară grăbită
și curge prin timp.

Cum să fac moară
cu aripi de soare în vânt?

Să macin clipele mai mărunt,
în trecere să nu mai văd,
să nu mai simt
decât lumea mea
cum rămâne pe loc.