Frunze ni-s anii...
Ca frunzele trec în fiece toamnă,
Podoabe ce prind, cu timpul, rugină:
Mici pete, ce-ncet, pe rând, le condamnă
Pe cele ce n-au pătruns în Lumină.

Clipe ni-s anii...
Ce rătăcesc în necuprinsul creat,
În care pământ, ce-i făcut, ni s-a dat
Să creștem pe el, ca frunze, iubirea,
În suflet adânc păstrând nemurirea.

Ore ni-s anii...
Clepsidra vieții le scurge pe toate
În zile și nopți, ce-n ani adunate
Vârstele-nșiră cu scopuri precise,
Le-ncarcă atent cu trudă și vise.

Gânduri ni-s anii...
Prin ele cădem în păcat, deseori;
Vise curate se clădesc doar în zori.
Cu-acestea pășim pe Calea cea dreaptă
Spre veșnicia ce timp nu așteaptă...