un om viu prin amintiri
mă trăgeam din sfânta treime târnavă mureș olt
întru care mi s-au împrăștiat toți străbunii
cenușă de fag sau de stejar
toți mă alungaseră în afară de oamenii tare cărunți
și din prea multă dragoste pentru toată firea
stăteam lipită de pământ

am rămas acasă
ca un cuib de rândunică în care suflă crivățul
cu brațele săpate de râuri cusute pe ie
amestecate cu sânge
în ștergarul alb din lavița cu flori
ridicam trecutul spre cer ca pe un prunc
soarele țipa luna scâncea stelele gângureau a mirare

plăteam dijmă un dram de uitare un dram somn
un dram de ție doamne sub bolta afumată
prin veacuri de lumini de ceară
eu cu umbra mea
femeie singură în țara cu deltă
din apa mării numită neagră