iubirea-i numele bucuriei
și-al infernului;
bolta cerească iluminată
de mintea otrăvită ce observă
punct cu punct
se-adună tot mai multă durere
și cu visele speranțelor
pierdute toate-n ingonranță
cu greșeli nemărginite de sine,
fară judecată,
precum vaporul de pe apă
ce atinge fiecare moleculă dintr-un val
și aruncă totul in zadar;
mai rămâne o speranță
dar totu-i un cub de gheță
și topindu-se ușor, se vede tot
ce poate se știa
da... cu siguranță se știa
de interior și exterior
tot ce-i în suflet și-n noroi,
speranțe colorate sfărâmate
cu-n buzdugan de personalitate
ce-atinge tot ce-i sare-n spate
chiar și-o pasăre răpitoare
ce fură tot în jur, însoțitoare
fără minte, fără amintiri frumoase;
și cu litere zgrunțuroase
un sărut in vis
scris cu pix dinadins

și inima-i albastru