Octombrie călduț ca mâna mamei
Coboară tandru nucile pe iarbă,
Uscate guri, nici mustul ca să fiarbă,
Nu-l păsuiesc și din gălbuiul ramei

Bunicul mă privește și din barbă
Îi cade-o frunză; din tăișul lamei
Las ochiul să ofere banul vamei
Când inima-n genunchi stă ca să soarbă

Din nemurirea pogorâtă-n lume.
Mă tem că totu-i doar fotografie
Și tot ce scriu în viață sunt postume.

Mă văd copil și cred că o să-mi fie,
ÃŽn toamna asta care n-are brume,
Sfială să mai fac caligrafie.