Nu mă îndur să rup bariere,
trec mai degrabă pe sub sau peste ele
depășind zădărnicia.

Ajung la timp unde se dezvăluie trupul tău întunericului,
nu îngădui nicio dezbrăcare de caracter,
la ferestre perdelele sunt volubile și trase.
Pe fața jovială a nopții
respirațiile noastre se întâlnesc obraznice,
se lipesc de pielea fierbinte și o mângâie
cu șoptiri lungi de cuvinte rostite cu limba.
Tu valsezi în umbra sentimentelor directe, promise,
lascivă și goală,
căzută în transa patimilor din focul plăcerii.

Îți frământ gândurile și sânii scrupuloși la datorie,
mâinile își caută locul și te cuprind
într-o luptă egală pusă pe fața iluziei
în care ochii își îmblânzesc singuri privirile.

Împart fericire în sufletul ce absoarbe ca un burete
de unde dispar temerile și orgoliile,
noaptea se umple cu clipe de extaz
coboară pe scările timpului în amintirea
ce curăță trecutul de impurități.

În ochii mei
dealurile și munții capătă înălțime,
drumurile devin mai anevoioase,
umerii se lasă aplecați de anii desfrunziți.

Durerile se pierd sub altele mai vii
și tu nu vezi decât oglinda
în care noi eram frumoși.