Palmele îmi miros a foc,
a jertfă, a mir și tămâie
cohorte de îngeri ascunși în potir
în liniștea copacilor e drum
drum în ruină
și deodată gândul devenit vină
și-n mine moare un om

- cum sădești tu Doamne, în cer, un pom.

O, cum te sfârșești obosit în țărână,
pe mine nu m-ai făcut din lut,
știi bine Doamne
că m-ai născut în lumină,
din lumină, cu har
ca întunericul să nu mă mai vândă
într-o zi cu chenar în zadar
lumii aceea ce e nefiindă
îmbrățișat de moarte ca un scut

- cum ne omoară timpul os cu os clipă de clipă.

Coboară-te în ninsori și bucură zorii
în tâmplă împlântă-mi minunea
din candelă, lumină și mă însenină
ca flacăra ei să-mi suie zborul
peste fântâni
unde apa a ajuns până în osul pietrei
și ne mărginim cu clipa, nemurirea.

- cum se aprind mugurii învierii în cer plesnind într-o ploaie de stele.