Uită-te cum flăcările ard pe partea mea de câmp
și focul cumva ne va cuprinde, sufletele se sting,
cerul se prăbușește peste satul meu,
sângele plutește pe urma mea de vânt,
din pântecul câmpiei se aud sătenii țipând
a spaimă

Văd focul cum arde strufina sub crengile de lut,
ochii lichizi se preling în tâmpla câmpiei
din carnea oarbă de inorog. Privește depărtarea
și câini înnebuniți ce străbat cerul,
e un du-te vino de lupi în lăstăriș
și atâta groază încât îmi e fierbinte de frig.


poate m-am apropiat prea mult de foc
de moarte și se pornește un vis peste câmp
suflă în brazde cu greieri gri cu aripi de frunze
am învățat limba câmpiei limba morții
și acum prietenii îmi cad secerați ca niște spice
în ariniști cuci stingheri în unghere întuneric
se înfige luna în cumpăna fântânii ca într-un par

văd focul cum arde partea mea de câmp
din pântecul câmpiei aud sătenii țipând
a spaimă

- cum îi e moarte câmpiei și întuneric până la os.