Pe aici nu se trece,
spunea el, cu tâmpla scursă către ea.
Norii treceau în valuri și spălau desenele lui pe asfalt
- castele de-o vară, prințese cu ochi dulci de rahat.

Târa o plasă el,
o plasă cu capete de pești și momeli,
în care strângea orele petrecute în soare,
așteptările pe la colțuri, ocheadele ieftine,
ștrampii de casă, mucurile, genele;
se întorcea cu toate acasă
și le răsturna în poala nevestei
și-i spunea
- Fă de mâncare
și ea făcea
un sos lung și gros, în care se înfășura
și-l întindea pe podele și pe pereți,
ca să nu se mai sperie,
să rămână totul steril și uscat
în inimă,
care doar pe la festivități și reuniuni mai făcea
poc-poc, ca butoaiele de bere ori sticlele de alcool,
înainte de a le arunca pe covor.

Mâncau și iar mâncau,
până se termina tot,
iar el, băiatul-bărbat, târa afară
din casă plasa cea goală, îi întindea ochiurile
și se lăsa să miroasă a hoit.