toate ploile s-au adunat
în trupul unei singure prigorii
de când frigul i-a pătruns în oase
și din oase în sânge
coagulând
mici insule de liniște albă
când intră infirmiera cu ceaiul
vorbele îi ies din gură în sloiuri de gheață
femeia grăbită le-aruncă pe geam
primăvara se dezmorțesc
prind rădăcini
cresc până la pervaz
înfrunzind amintiri

când s-a născut Lilica în chinuri
simțea cum se dezlipește retina zilei
a cerut oglinda dar în rama acesteia
a văzut numai două mânuțe jucăușe
acompaniind un scâncet firav

prima serbare cu Lilica pe scenă
îi repeta silabele
amplificându-le-n gând


apoi
Lilica a plecat
căci lumea i se așternea la picioare

azi e zi de vizită poate vine Lilica
întotdeauna i-aduce prăjituri de casă
prigoria simte mirosul acela
se oprește din zbor ...