Sunt momente ce rămân
Înfiripate-n creierul uman
Cu butonul de repetiție blocat.
Aici locuiește coropișnița abandonată
în voia curenților neuronali
când fundalul din spatele pleoapelor
se umple haotic cu imagini.
Le văd iar și iar,
Iar și iar
Iar și iar!
Cu sunetul reverberat
Și focusul neclar
Iar și iar…

Aceste momente sunt
răstignite-n suprafața meningelui
Iar dacă m-aș descotorosi de cuie
Ar rămâne prea multe găurele
Și mi-aș îneca neuronii cu limfă.
E mult…
Prea mult
Pentru mine
Să chituiesc
pereți
Cu răbdare.

Câte cuvinte ți-ar păsa în plus
Dac-aș găsi drumul spre lumină?
Ai pune butonul potrivit în tastatură?
Mi-ai duce coropișnița la insectar?
Nu știu, poate peste un an
S-ar destupa vreun labirint
Eu aș fi iar în galerie
S-aștept
S-aștept
Iar și iar
Un întuneric clar.