să plecăm undeva
departe de cioburile orașului
de clădirile ruinate peste oameni
să evadăm din acest infern de beton
vom urma zborul fluturilor de mătase spre lumină

acum când toamna se-ntinde ca umbra zeppelinelor
peste sufletele noastre
să ascultăm glasul iubirii pus pe repeat
vom uita cum viața din noi se scurge prin arterele unei lumi bizare
sau se topește ca un ecou prin tavernele acestui univers care nu ne reprezintă
între două bătăi de inimă vom învăța să ascultăm liniștea sângelui
liniștea vieții din noi

dar înainte de toate Eve
te rog
cu zâmbetul tău
alungă-mi demonii dincolo de orizonturi
strânge-mă în brațe să-ți simt trupul fierbinte cum îmi dezgheață inima
și te mai rog
nu plânge niciodată Eve
cad frunze în Eden atunci când o faci
toamna se-ntinde ca o molimă în sufletul îngerilor
le moare zborul în clepsidră
cad boabe de nisip pe țărmul pașilor tăi grăbiți

doar zâmbește
această toamnă îți aparține
fii îngerul ei rebel