cafeaua o prefer amară
grafomania mă împinge la păcate
mai e puțin sânge în călimară
cât să rostesc vorbe răspicate

dar nu le rostesc le las în a lor lege
DNA-ul vine să mă lege
către ai tăi conduri
am retrocedat păduri,
codri de poezie
în orice moarte târzie

sunt vinovat
de sângele pe ciornă gravat
nu pe curat

pumnul în gură mi-au pus Părinții
de îmi cad dinții
Sfinte,
ce ai cu ale mele oseminte
de mă dor
ca de un dor
de ducă
când fiecare fuge cu ce apucă

Porunca
e de a te arunca
de pe piscurile cele sfinte
în cuvinte
ce să aibă viață de corb
tu fi-vei orb
și albit în oseminte