eu te port cu mine mereu,
ți-am ascuns amintirea în buzunarul stâng, de la piept,
acolo unde magnoliile înfloresc de tristețe,
lacrimile lor sunt moneda cu care încerc să-ți răscumpăr absențele,
e un troc pe care dumnezeul nostru nu mai vrea să-l accepte
și tot ce-mi rămâne de făcut e să te citesc noaptea, în gând,
ești cea mai tristă carte braille de pe pământ

tu m-ai închis într-un zâmbet pe jumătate trist,
în lumea ta sunt invizibilă, deși pășesc mereu alături de tine,
pentru acest loc mă lupt seara de seară cu umbra ta,
e geloasă, deși te are mult mai mult decât mine
uneori te câștig și-atunci cântăm, pentru o clipă, inimă lângă inimă
dar de cele mai multe ori sunt înfrântă de dor
și tot ce-mi rămâne de făcut e să-ți trimit vederi din inima mea,
vorbindu-ți despre visul în care eram înalți până la stele

clepsidra a măsurat un veac de singurătate,
atât a curs peste noi timpul în care-am fost un secret
și singurul lucru ce ne mai face să fim vii
e amintirea cerului în care ne-am ținut tandri de mână