... nu știi cum arată această deznădejde cu gust de struguri acri pervertiți
din care niciodată nu vei putea stoarce vinul pentru cina cea de taină

... nu știi cum miroase această deznădejde,... albă, secătuită până la disoluție,
că nu mai poți distinge niciun contur, niciun sens. totul se suspendă… se scufundă

... nu știi cum vorbește această deznădejde. în limbi întortocheate ce-au pierdut de mult
Cuvântul și orbecăie pe mutește. autoclaustrator. autorenegator. audesființător.

... un azi fără mâine, care nu se mai sfârșește, o noapte continuă,
în care timpul trage să moară… aici, în poiana cu trupuri putrede uitate,
sufletele se agață de ultimele scări. cu ochi halucinați imploră...

aici, într-o lume a himerelor, tu ești singurul care mai strigă.
nu te aude nimeni... vocea ta a devenit irecognoscibilă, la fel și chipul:


visam într-o noapte de iarnă târzie cum glasul meu devenise surd, atât de surd că
nici eu nu-l mai puteam auzi. cădea sacadat în mine și se întrupa muribund
în praful regurgitat din nepăsare și oprobriu, la genunchii lui Dumnezeu

mâinile dau să apuce, dar nu lovesc decât bucăți de carne încă vie sfâșiată,
ochii dau să prindă lumina, dar zăbreliți, se încredințează beznei

în miez de întuneric cocoși pintenați anunță următoarea noapte...