In memoriam Lucian Blaga

Pământule, amână-mi adâncul
Și du-mă departe-n pruncie,
Să-i simt mângîierea cea vie.

Pământule, trimite-mi cuvântul
Să-mi fie unealtă, să-mi scrie
O taină din nopți de pustie.

Pământule, ascunde-mi destinul
Închide-mi-l în colivie
Și cheia nimeni să n-o știe.

٭
Pământule, toarnă-mi veninul
În cupa verde, amăruie
Și mă preschimbă-ntr-o statuie.

Pământule, cheamă-mi adâncul,
Răpește-mă din agonie
Și curmă-mi viața cea târzie.

Pământule, cheamă-mi adâncul
Să-mi fie casă pe vecie,
Și unde-o fi să nu se știe ...

Iar sus, pe țărni, o floare vie
Mă soarbe-ncet înspre tărie.

Emil Dănuț Gabăr

Lancrăm, 19 octombrie 2014