văzând că nu își află locul
să-și uite grabnic nenorocul
în mare se-afundă luceafărul
tare îl mai scârbise jocul
fugea să-și stingă-amarul
zadarnic îl mai plânge farul…

*
trecut-a timpul e târziu
al haosului mândru fiu
unii-îl mai cred încă diliu
el tot așa geniu pustiu
ne judecă atât de viu
că-mi tremură mâna când scriu

gândând la nemurirea din povești
prin orice locuri azi pășești
aceleași vechi păcate întâlnești
cu cătălini deloc onești
răpind fecioare-împărătești
care visează prinți cerești

de-a valma cele mai alese
ori chiar cenușărese
de pe ecranele tv culese
seduse doar de interese
își pun pe cap voal de crăiese
dar în harem ajung mirese

de aia-i lumea-așa de rea
s-a scurs din căsnicie mierea
dulcele-i la fel ca fierea
de la leana pân’-la firea
femeia și-a uitat menirea
o biată marfă e iubirea

*
renașterea-i onirică
din spuma mării biblică
se ridică o altă veronică
frumoasă foc damă de pică
însă urmând chemarea falică
se consolă și ea… cu un mitică