atât de ger încât instinctul pleoapele mi le închide
deși n-aș regreta să se vorbească despre mine-o vreme
că de frumos ce strălucea-ntunericu-ntr-o iarnă
s-a întâmplat ca unuia să-i crape ochii-n cap

la început o amețeală m-a cuprins
șerpit cum se ascunde vinu-n sânge
și lunecam fără nici un efort
în sus pe-un munte ce-am crezut că-i Himalaya

chiar nu ți-e teamă?! am fost întrebat
dar cere unei inimi înghețate adevărul…
am strâns toporu-n pumn cu-așa putere
că oasele trosneau trădându-mi firea

cum ai ajuns aici? printr-o furtună
a-ncremenirii cum e asta care m-a surprins
să te îndrepți spre-un adăpost pe căi ferite
nu-i cu putință și nici înțelept nu e
de-aceea între vii te vei întoarce
zvârlindu-te-ntre oameni de pe stânci cu capu-n jos

n-aș fi crezut c-o viață se măsoară în secunde
că aerul îngroapă vorbe fără nici un rost
uiți tot!
zadarnic mai întorci privirea
o creastă-nzăpezită-i Adevărul