Trecut-au mii de ani și-ncă un timp
de când povestea se-ntâmpla-n Olimp,
când printre zei făcu un scurt popas
un tânăr și voios cârmaci de vas.

Din prima clipă, bunul Ananie
porni la băutură să-i îmbie;
pe navă-i ospăta pe zei ades
cu-ambrozie și vin din cel ales.

De zeii toți Gagniuc era iubit
și-ajunse al lui Zeus favorit,
căci printre ale băuturii spume
era mereu neîntrecut la glume.

Cum marinaru-avea o limbă dulce,
doreau cu el zeițe să se culce
și se zvonea, chiar Venus, uneori,
pleca de pe corabie în zori.

Dar într-o zi, la Zeus în palat,
cu-acesta-n delegație plecat
o cuceri pe Hera -știți, consoarta-
și-atât i-a fost lui Ananie soarta.

C-un fulger zeu-n cap l-a nimerit,
(de-atunci e Ananie cam trăsnit)
și, spre norocul nostru-al tuturor,
din semizeu ajunse muritor.

Jelesc întruna zeii-n ăst răstimp
c-a dispărut cârmaciul din Olimp,
dar noi ne bucurăm, în mod egal,
că astăzi are-umorul amiral.