Azi e prematur.
Îmi acord circumstanțe atenuante.
Nu dezvelesc înțelesurile prea mult.
Doar le ating. Cât să nu mă pierd.
Aleg să locuiesc în copaci,
Să mă hrănesc cu mireasma amăruie a salciei,
Cu cea parfumată de tei
Sau doar cu legănarea subtilă de trunchiuri.
Aleg să aprind felinare,
Să alerg cu ele frenetic pe umeri
Până la locul primei cosmogonii,
Până la porțile cerului,
Să mă izbesc tandru de pasărea măiastră
Și chiar să dau mâna cu Dumnezeu
Azi e încă prea devreme...
Nu zăbovesc prea mult asupra cuvintelor:
Nu vreau cu orice preț
Să mă exprime ermetic
Le eliberez din colivii și le înalț
Odată cu mine. Într-un ritual de încredințare văzduhului
Azi nu te caut. Nici măcar nu te aștept
Senină, îmi reazem tâmpla de respirația frunzei,
De odiseea ei. A anotimpurilor care vin și pleacă firesc,
Necontrafăcut. Ca niște fântâni cu apă vie...
Azi e mult prea devreme și aici, în valea cu flori,
Timpul se ivește ca un gând de copil: nu mă grăbesc.

Mâine... mâine e-o altă poveste... Nu va rămâne nici ea nescrisă...