Cei ce vor să respire-n cuvinte
se confruntă cu înțelepții în logos
și pun nuferi la subsioara femeilor
ca niște embleme pe frontonul iubirii.

Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge,
cei ce calcă pe urme vor fi ca melcul pe poartă,
dă binețe lupilor tineri cu dalii în coarne
aruncându-le de sus cheia.

Cu toții alergăm la muntele vrăjit
unde există vânat mare și mic,
pădurile își umflă plămânii-n soare,
nu vor să inspire teamă locuitorilor
ce-și văd liniștea spartă de arme de foc
și fug speriați de moarte.