cândva
a împrăștiat poezia în lume
precum cioburile unei oglinzi
aruncate din traistele vântului
mii de fărâme
găsind cu precizia gravitației
ochiul în care să ardă

de atunci ne căutăm
rimă cu rimă
rimă cu rimă
cum am reface pe suprafața mării
fiecare sclipire la locul ei

dar marea!
mereu în vibrație
mereu furând soarelui
câte-un surâs
de pe față