Spun unii – frumoasă-i viața, oare?
Când totu-i plin de pete
Întunecate, adânci și-amare,
Ieșind din una, cazi în alte.

Împins fără să vrei,
De-avuți sau de avani,
De câini cu colți mișei
Și nu de mulți, de câțiva ani.

Că-așa e lumea –
Mentalități profane
Mai răi ca vulturii pleșuvi
Ce te înghit cu tot cu haine.

Prostia nu se vinde,
Ci neudată crește,
Ca volbura se-ntinde
Și lumea cucerește.

Aș vrea să lupt, dar...
Nu am putere, încă
Și mă frământă un coșmar
Că n-o să fac nimica.

Nu, nu mă las așa ușor
O să mă țin de domnul,
Căci mulți asemeni mie vor
Și-o sa luptăm cu „somnul”.

Când ne vom aduna-într-un fulger,
De vârfuri și coroane,
Asemeni celui înger,
Ilumina-vom milioane!



Acea scânteie sfântă
În pete pătrunzând,
Tot răul o s-aprindă,
Muri-va vrând- nevrând.

Va fi cândva frumos și bine
Dacă acum luptăm,
Pentru popor și pentru sine,
Și pentru tot – luptăm.

Frumoasă-i viața, poate
Or spune toți atunci,
Când totu-i plin de pete
Ca zâmbetul la prunci.