dimineața
își schimbă brusc direcția
somn de ape
nu ne mai împodobește decât pârgurile
din care cândva se înălțau semne

deși ne-am născut odată cu focul
săvârșirile ne-au rămas fără prezent
setea lor vorbește de anotimpurile
când muream de trei ori pe zi

așteptarea e o binecuvântare tristă
ca o scară
care nici nu urcă nici nu coboară
chemările se dilată
până nu mai pot evada din guri

cu privirile arse de păcate
încă mai putem crede
că vom ajunge curândul iertării
acolo unde toți
își scot văzduhurile din piept
unde și noi primi-vom ofrande rostiri
direct de pe buzele timpului