în ochii dimineții
cei mari cât istoria
s-a rătăcit vestea că
infinitul nu s-a inventat încă

de atâta clintire
somnurile zeilor s-au transformat în atingeri
în vârful fiecărui deget
le-au mai crescut încă cinci degete

nu trântiți ușa destinului
pentru a trăi îndoiala până la dospire
trebuie să îmblânziți acele târziuri
aflate la capătul fiecărui lucru

de când
copacii au învățat să zboare
viața se măsoară în ecouri
memoria lutului le vibrează-n desprinderi

totul se va repeta până peste răgaz
cu câte un iad pe fiecare umăr
înăuntru materiei
șerpuiește căutarea deghizată în strigăt